Bloguri dofollow
Mihai Iorga
Postat pe data 15-05-2008 de Mihai Iorga

TimpulParcă trece prea repede timpul, parcă totul e făcut să nu fie cum vreau eu, dar parcă ar fi prea frumos să îl poţi da înapoi, nu?

Acum mult timp în urmă, când eram doar un puştan şi lucram în diverse cluburi de net, parcă era altfel, timpul trecea mai incet, de abia aşteptam să cresc mai mare şi parcă nu creşteam deloc.

Cea mai frumoasă experienţă din “adolescenţă” a fost în clubul Matrix din Târgu-Jiu, care încă există, acolo am cunoscut majoritatea internauţilor din oraş. Eram liber, fără bani, foarte mulţi prieteni, distracţie, nu îmi era somn şi parcă totul era în favoarea mea. Alina poate să confirme asta, era şi ea prin cercul meu de zăpăciţi :)

Acum, fiecare cu farfuria lui, ne vedem când ne întâlnim şi ne întâlnim “din an în Paşte”!

Mi-ar fi plăcut să am amintiri din acea perioadă, dar singurele amintiri sunt în capul meu, nu am nici o poză, nici un filmuleţ, nimic! :(

Acum persoanele din “fabulosul” meu trecut au viaţa lor şi parcă au disparut, la fel ca şi mine!

Oricum îi mulţumesc lui Dumnezeu că am pe cineva lângă mine care mă susţine, mă alintă, are grija de mine, mă face să nu mă simt singur!

Time is the only thief we can’t get justice against. ~Astrid Alauda